Deputatul Rigman, campion absolut la ridicat mâna și morală pe Facebook

Când ai în față un veritabil model de modestie civică, vocea lucidă a responsabilității publice, stăpân pe sine și pe codul bunului simț, nu poți decât să te apleci cu respect. Așa se face că Turda, binecuvântată de prezența domnului Ciprian Rigman în Parlamentul României, are norocul să primească nu doar fonduri europene, ci și lecții de viață direct de la tribună și, mai nou, de pe Facebook. Din contul personal, adică al statului.

Postarea lui Rigman strălucește ca o stea polară în noianul de opinii digitale, ghidându-ne pașii către adevărul profund: investițiile la Turda, zice domnul deputat, au fost făcute prost. Fără să ne deranjeze cu exemple, fără să se coboare la nivelul detaliilor concrete care ar putea deranja, ci așa, dintr-un plan superior de înțelepciune generalizatoare. Că de ce să ne încurcăm cu realitatea, când putem avea păreri?

Chiar domnia sa ne înștiințează că, deși fondurile europene „au susținut și susțin în continuare dezvoltarea comunităților din România", la Turda ele s-au investit „de multe ori în bătaie de joc". Ce anume? Nu ni se spune. Drumul? Sala Polivalentă? Reabilitarea clădirilor de patrimoniu? Transportul public electric, unic în țară la scară urbană? Mă rog, detalii pământene, de care se ocupă oamenii mici, nu marii strategi ai dezvoltării naționale.

Căci cine să aprecieze mai bine calitatea investițiilor decât acela care, timp de opt ani, a fost copil de mingi în Consiliul Local, pe vremea când banii publici se roteau cu grație sub bagheta lui Tudor Ștefanie, poreclit „Mustafa" de actualii companioni de partid ai deputatului? Rigman, atunci, ridica mâna cu o noblețe aparte la fiecare propunere care risca să mai lase un petic de asfalt neterminat sau un contract încâlcit pe masa Primăriei. În acei ani, orașul se transforma sub ochii săi vigilenți: fiecare bordură, fiecare contract, fiecare semnătură rămânea ca o filă de documentație în arhiva personală a lui Rigman, atent să nu deranjeze echilibrul cosmic al tăcerii.

Dintr-o dată, la două decenii distanță, vocea domnului deputat răsună, fermă și neclintită, de la tribuna Parlamentului, la exact doi pași de bufetul cu croissante subvenționate: „Turda are, în continuare, o problemă". Oare când s-a deschis ochiul critic? Să fi fost la prima diurnă, la primul bonus forfetar sau la a doua notă de plată achitată din suma alocată de stat, acea sumă care trece binișor de 100.000 de euro, după cum arată registrele Casei Deputaților? Poate chiar la momentul când, privind cu melancolie spre burta devenită între timp veritabil simbol al bunăstării, distinsul nostru parlamentar a decis că e vremea să investească și-n morală, nu doar în sine.

Cei peste 100.000 de euro pe care îi poate cheltui fără explicații, jumătate fiind la dispoziția sa exclusivă, fără nicio justificare către public, nu i-au dat, totuși, nicio idee despre cum ar putea arăta o investiție făcută cum trebuie. Poate un curs de etică administrativă, poate un plan concret pentru vreun cartier uitat de vreme, poate chiar o propunere de proiect pe fonduri europene pe care să o urmărească de la început până la sfârșit, cu ochii pe cifre și pe rezultate. Dar nu, domnul Rigman și-a luat rolul de observator neutru. Critică, dă sentințe, dar nu se amestecă în mizeria faptelor.

Să-i dăm cezarului ce-i al cezarului

Modernizarea străzii Petru Maior din Turda începe pe 15 septembrie

O scenă discretă, dintr-o ședință de consiliu local de pe vremea când „Mustafa" își croia drum cu pixul și cu semnătura, îl arată pe Rigman, la masa din dreapta, cu mapa dosarelor în față, ridicând mâna ca să aprobe douăzeci de contracte într-o oră. Niciun semn de revoltă pe chip, niciun gest de disidență. Later, la bufetul consiliului, aceeași mână apuca felia de salam cu aceeași promptitudine. Se zice că memoria e scurtă, dar la unii pare să fi rămas doar reflexul.

În timp ce Turda bifa, rând pe rând, proiecte care astăzi sunt prezentate la conferințe și la târguri internaționale drept exemple de bună practică, transportul public electric, reabilitarea castrului roman, investițiile de la Salina, renovarea școlilor, domnul Rigman veghea, atent, la calitatea lucrărilor. Și ca să nu deranjeze mersul firesc al banilor europeni, nu a spus nimic. Acum însă, când banii publici se rostogolesc liniștit spre contul său de cheltuieli, vocea se ridică: „Calitatea diferă în funcție de corectitudinea și competența autorităților locale". E drept, nicio vorbă despre propriul aport la corectitudine sau competență. O atitudine, totuși, demnă de un analist pe Facebook și de un beneficiar onest al forfetarei.

În tot acest timp, turdenii privesc la ceea ce s-a construit: străzi asfaltate, transport public fără fumul de motorină, școli modernizate, salina care atrage zeci de mii de turiști anual. Nimic nu pare să fi ieșit, în ochii domnului Rigman, decât sub semnul eșecului. De ce? „Investiții făcute în bătaie de joc". Fără nume, fără cifre, fără exemple. Poate ar fi fost mai simplu să apară cu lista, să arate unde s-au pierdut banii, cine a greșit, cât s-a plătit, ce nu merge. S-ar fi putut chiar prezenta la o dezbatere publică, să răspundă la întrebări, să propună soluții. Dar nu, domnul Rigman are altă treabă: să vegheze, de pe Facebook, la bunul mers al orașului, cu ochii pe suma forfetară și cu gândul la următoarea postare.

Din când în când, câte un cetățean îl întreabă, tot pe Facebook: „Care investiție e făcută prost, domnule deputat? Să știu, să nu mă urc în autobuzul electric, să nu duc copilul la școala renovată, să nu merg la salină?" Răspunsul nu vine niciodată. Va veni, poate, un nou status, cu și mai multă grijă față de calitatea lucrărilor, cu și mai puțin conținut concret. Căci, la urma urmei, meseria de parlamentar e grea: trebuie să te gândești tot timpul ce să nu spui.

Nici despre sutele de mii de euro pe care le poate folosi după bunul plac nu vorbește prea mult. Poate fiindcă, în acest caz, calitatea cheltuielii nu se poate verifica decât cu ruleta de croitor, pe după sacou. Suma e publică: peste 100.000 de euro, la care se adaugă salariu, diurnă, chirie, transport, telefon. Totul legal, totul regulamentar. Nimeni nu cere explicații. De fapt, nici domnul Rigman nu are vreo inițiativă ca aceste sume forfetare să fie transparente, să se justifice fiecare leu cheltuit. E mult mai simplu să critici investițiile altora, decât să explici ce ai făcut cu banii primiți de la stat.

Într-o zi, la tribuna Parlamentului, Rigman ar putea fi văzut consultându-și rapid telefonul, poate scriind chiar următoarea postare. În sală, ceilalți deputați discută despre buget, despre investiții, despre viitorul orașelor. Rigman privește de sus, sigur pe el, cu aerul omului care deține adevărul. Nu primește nimeni răspuns la întrebarea simplă: unde ar fi fost Turda dacă, timp de 20 de ani, toate proiectele ar fi fost „făcute bine"? Câtă vreme suma forfetară vine lunar, nu există niciun motiv să detaliezi.

O propunere modestă, totuși, s-ar putea desprinde din toată această poveste: să se facă, la Turda sau la București, un monument dedicat opiniei neînsoțite de responsabilitate. Un monument care să se ridice, an de an, pe măsura sumelor forfetare nejustificate. S-ar putea chiar ca domnul Rigman să taie panglica, cu mâna ridicată, atent să nu-și murdărească costumul de la bufet. Monumentul ar avea forma unei postări pe Facebook: multe cuvinte, puțină substanță, totul pe bani publici.