Socialismul de caviar: PSD, grija pentru săraci și luxul de la clasa întâi

Nimeni nu are mai mult har pentru popor decât PSD-ul contemporan, campionul absolut la grija declarativă pentru omul simplu, autorul neîntrecut de politici sociale destinate să mai dreagă câte un buget familial, să mai ungă o pensie, să mai acopere cu promisiuni o gaură la buzunar. Dacă ar fi să ne luăm după discursuri, PSD-ul ar organiza, la fiecare sfârșit de săptămână, festivaluri ale solidarității în toate piețele publice, cu lozinci despre dreptate socială și cuvântări lacrimogene despre sacrificiile pensionarilor. Totul, firește, la microfon, nu la clasa economic, ci la clasa business, preferabil de pe pista unui aeroport privat.

Victor Ponta, fost prim-ministru și, de ani buni, specialist autoproclamat în analizarea greșelilor altora, a ajuns să fie el însuși protagonistul unei povești care nu se spune la colț de stradă, ci la 11.000 de metri altitudine. Numit uneori Google-ul greșelilor adversarilor, Ponta are memorie selectivă: când e vorba de derapajele celorlalți, nu scapă niciun detaliu. Când, însă, întrebarea se referă la propriile fapte, motorul de căutare dă eroare. „Nu îmi amintesc. Ce deplasare?”, așa sună răspunsul unui fost premier, chestionat despre un zbor privat către o destinație exclusivistă.

Convenabilă uitare, uitarea selectivă ce lovește doar când factura luxului se apropie prea tare de ochii publicului. Nu vorbim aici de memoria pierdută pentru cheia de la garaj, ci de absența amintirii unui avion privat către o insulă grecească, cu invitați aleși pe sprânceană. O deplasare de felul acesta nu e detaliu rătăcit printre facturi, ci episod care, la nivelul funcției avute, ar trebui să fie precizat, asumat și explicat. Cine a fost la bord, cine a plătit, ce s-a discutat? Nu sunt întrebări pentru istorie orală, ci pentru transparență publică.

Când omul de rând își cântărește bonurile fiscale și așteaptă să-i iasă socoteala până la salariu, băieții de la PSD nu-și bat capul decât cu numărul zborurilor private. În timp ce pensionarului i se cere să strângă cureaua, iar antreprenorul este invitat să completeze încă o declarație, unii foști sau actuali lideri politici descoperă farmecul insulelor grecești sau al croazierelor de lux. Potrivit informațiilor apărute public, Victor Ponta nu este un caz singular: lista pasagerilor de la clasa întâi include și Manole, ministru al Muncii atunci, Grindeanu, actual președinte PSD, surprins în avioanele Nordis cu destinația Monaco, dar și Băluță, primar PSD al Sectorului 4, asociat cu un zbor privat către Tokyo.

Toți, fără excepție, din aceeași frăție a grijii pentru săraci. Toți, fără ezitare, apărătorii discursului despre solidaritate și responsabilitate colectivă. Însă, pe cât de solidari la televizor, pe atât de selectivi la check-in-ul de la terminalul privat. La televizor, grija pentru popor. În avion, grija pentru meniul de caviar și lista de invitați.

Cea mai savuroasă ironie? Nu avionul privat ca atare, nici măcar destinațiile exotice. Ci faptul că, după aterizare, protagoniștii ne explică, cu același ton solemn, cum trebuie să trăim. Să fim „responsabili”, să „înțelegem momentul dificil”, să „ne strângem cureaua”. Ei sunt responsabili doar cu luxul, noi rămânem cu nota de plată. Statul, în forma lui PSD-istă, pare să fi inventat socialismul de caviar: discursuri pentru săraci, privilegii pentru privilegiați.

Pe lista invitaților la astfel de zboruri nu lipsesc judecători, oameni de afaceri și, după cum a apărut în presă, chiar și un condamnat penal definitiv. O combinație care, într-o țară cu memoria încă vie a abuzurilor și complicităților dintre putere și afaceriști, nu poate decât să irite și mai mult. Pentru public nu este vorba despre bârfe, ci despre dreptul firesc la o explicație. Cine a plătit? În ce condiții? Care a fost scopul deplasării? Au existat interese private care s-au intersectat cu funcții sau decizii publice?

Victor Ponta a ocupat, vreme de ani, poziții-cheie: prim-ministru, lider de partid, om cu acces la pârghii reale de putere. Acum, în postura de moralist public, Ponta predică zilnic despre incompetența altora, despre trădările și greșelile oricărui rival. Știe cine ar trebui să plece acasă, cine vinde țara, cine nu e „adevărat patriot”. Dar când vine vorba despre propriile fapte, memoria se volatilizează. „Nu-mi amintesc” devine refrenul preferat.

La fel și în cazul Manole, a cărei prezență la bordul unui zbor privat spre insulele grecești a coincis, deloc întâmplător, cu o perioadă în care ministerul pe care îl conducea se presupunea că ar fi trebuit să aibă ca prioritate inechitățile salariale. Greu de crezut că reformele salariale pot fi gândite printre valurile Egeei.

Ciortea și miracolul PSD: cum să repari ce-ai stricat și să ceri aplauze

Deputatul Rigman, campion absolut la ridicat mâna și morală pe Facebook

Grindeanu, președinte PSD, a apărut și el pe lista celor fascinați de lux, cu un zbor privat către Monaco. Potrivit informațiilor apărute public, avionul aparținea grupului Nordis, iar prezența sa acolo a generat o serie de întrebări: de ce, în ce calitate, cine a achitat nota? Aceleași întrebări, aceleași ridicări din umeri, și aceeași absență de răspunsuri clare.

Primarul Băluță nu s-a lăsat mai prejos. Destinația Tokyo, mijlocul de transport: tot avion privat. Din nou, tăcere la întrebările legitime despre costuri, scop și companie. Între timp, locuitorilor Sectorului 4 li se explică de la tribuna primăriei cât de greu este să gestionezi banii publici sau să asiguri servicii decente. Totul cu aerul acela de părinte grijuliu, ușor obosit de atâta responsabilitate.

Dacă e să facem o socoteală, România pare împărțită oficial în două categorii: prima, a celor care sunt monitorizați la fiecare pas, de la bon fiscal până la declarația de venit; a doua, a celor care călătoresc la clasa întâi, cu memoria resetată după fiecare zbor. Pentru primii, statul știe exact cât ai câștigat, când ai plătit, ce ai declarat. Pentru ceilalți, statul e doar punct de plecare, nu și de întoarcere.

Pensionarii primesc invitații la sacrificiu, muncitorii la răbdare, antreprenorii la conformare. Între timp, clasa politică de lux nu e deranjată decât, eventual, de o oprire la duty free. Frustrarea nu vine din faptul că există avioane private, ci din dubla măsură: unii trebuie să justifice fiecare leu, alții nu trebuie să explice nimic. Unii stau la coadă la ghișeu, ceilalți trec deasupra ghișeelor, la propriu.

Aceasta este, de fapt, marea insultă: nu doar că zboară cu avioane private, ci că după ce coboară, au îndrăzneala să țină lecții despre moralitate, decență și solidaritate. Eventual, să ceară „unitate națională” și „consens social” între două curse charter.

Memoria publică, spre deosebire de cea a politicienilor, nu începe cu ultima postare de pe Facebook. Românii nu uită atât de ușor cum, în urmă cu doar câțiva ani, același Victor Ponta era descris drept „pisicuț” la întâlnirile cu liderii de la Bruxelles, nu „leu suveranist” pe rețelele sociale. Algoritmul poate împinge un clip, Facebook-ul poate cosmetiza o biografie, dar nici algoritmul, nici TikTok-ul, nici Facebook-ul nu au încă funcția de șters trecutul.

Așa se ajunge la socialismul de caviar, în care discursurile se țin la microfon, iar strategiile de supraviețuire se joacă la ruletă pe Coasta de Azur. În care lecțiile despre sărăcie se țin cu bilet de business class. Și în care, după fiecare scandal, răspunsul standard rămâne: „nu-mi amintesc”.

Toți cei care au ocupat sau ocupă funcții publice importante și care au zburat, metaforic sau nu, pe deasupra regulilor, ar trebui să aibă decența să explice. Cine a plătit? Care a fost scopul real al deplasării? Ce interese private s-au intersectat cu funcții publice? Nu pentru că publicul ar vrea bârfe, ci pentru că publicul are dreptul la transparență.

Dacă nici asta nu reușesc să își amintească, să ceară, poate, un search pe Google-ul greșelilor proprii. Sau, dacă nu găsesc nimic, să consulte memoria celorlalți, cei care încă mai știu să facă diferența între responsabilitate și amnezie la comandă. Poate, pe viitor, ar fi util să-și noteze zborurile pe agendă, măcar ca să nu uite, la următorul control de integritate, unde au „uitat” să aterizeze.