În 2025, pentru prima dată, plățile fără numerar au depășit în Germania cele făcute cu bani cash. Nu e un fenomen izolat. Și în România, numărul de bancomate scade, sucursalele bancare dispar, iar magazinele mici încep să accepte doar carduri sau aplicații. Oficial, nimeni nu a propus desființarea banilor lichizi: nici Comisia Europeană, nici Banca Centrală Europeană, niciun guvern, niciun partid cu șanse reale la putere. Totuși, banii cash se retrag din viața noastră, nu pentru că sunt scoși din lege, ci pentru că încet nu mai avem unde sau de ce să-i folosim.

Numerarul e în declin, nu zvon, ci realitate susținută de date și de experți. Jorim Gerrard, de la organizația germană de supraveghere financiară Finanzwende, a declarat pentru BR24 că „banii cash sunt folosiți tot mai rar, pe nesimțite". În același timp, zvonurile despre o presupusă „interzicere a cashului" circulă intens pe rețelele sociale, propagate de politicieni de extremă dreapta și de canale obscure de pe YouTube. Realitatea e mai seacă decât teoriile conspiraționiste, dar nu mai puțin îngrijorătoare.

Uniunea Europeană nu pregătește nicio lege care să interzică numerarul. BCE lucrează la o nouă serie de bancnote euro și la o reglementare care, dimpotrivă, ar obliga comercianții să accepte cash. Matthias Callen, de la Banca Centrală a Germaniei, a spus că există consens politic total pentru menținerea numerarului: niciun program electoral relevant nu prevede eliminarea lui. Gerrard rezumă plastic: o bancă centrală care ar scoate cashul ar fi „ca un brutar care nu mai vinde pâine".

Totuși, realitatea de la firul ierbii arată diferit. Bancomatele dispar, sucursalele bancare se închid, magazinele refuză cashul, iar companii precum PayPal desfășoară campanii agresive pentru plăți digitale. În paralel, grupuri care se opun oricărei forme de autoritate alimentează temerile privind dispariția numerarului. În spatele acestei anxietăți nu stă doar manipularea, ci și un calcul simplu.

Numerarul costă, dar lipsa lui costă mai mult. Producerea, transportul și păstrarea bancnotelor și monedelor implică cheltuieli estimate la 20 de miliarde de euro anual în UE, adică 0,45% din PIB, potrivit datelor agregate de surse financiare europene. La acestea se adaugă pierderi la buget din evaziune și spălare de bani, estimate la încă 16 miliarde de euro pe an. Argumentele economice pentru reducerea cashului nu lipsesc.

Dar, așa cum avertizează psihologul economic Julia Pitters, de la IU Internationale Hochschule, aceste calcule ignoră beneficiile sociale ale banilor lichizi. Studiile citate de ea arată că oamenii cheltuie mai responsabil când folosesc cash. Efectul psihologic al banilor în mână reduce impulsivitatea și ajută la gestionarea bugetului personal. Pentru copii, vârstnici, persoane fără cont bancar sau fără acces la internet, numerarul rămâne singura cale de a participa la viața economică.

Un alt avantaj greu de cuantificat, dar real, este anonimatul. Plățile digitale lasă urme la fiecare tranzacție. Potrivit lui Pitters, peste 500 de companii pot accesa datele de plată ale utilizatorilor doar prin intermediul unui singur furnizor, cum ar fi PayPal. Nicio altă formă de plată nu oferă același grad de confidențialitate ca numerarul. În epoca în care datele personale sunt marfă, acest aspect nu poate fi ignorat.

Plățile electronice au și ele un preț: comisioane la fiecare tranzacție. Pentru Girocard, costul e de 0,2% din sumă, iar la cardurile de credit ajunge la 2,5%. Aceste costuri se transferă comercianților, iar aceștia le recuperează din prețurile finale. Fără numerar ca alternativă, aceste comisioane ar putea crește, spun economiștii citați de presa germană. În lipsa concurenței, furnizorii de plăți digitale ar avea cale liberă să-și majoreze tarifele.

BNR menține dobânda la 6,5% în timp ce inflația urcă la 10,85%

Hacker-ul „ByteToBreach" vinde datele ANCPI după ce a spart serverele cu o vulnerabilitate din 2021

Cine controlează sistemul de plăți controlează, de fapt, economia cotidiană. În Europa, aproape toate plățile electronice trec prin companii americane: Visa, Mastercard, PayPal. Gerrard a avertizat direct asupra consecințelor: dacă, de exemplu, administrația americană ar decide să blocheze serviciile Visa și Mastercard pentru Europa, „practic, casele de marcat s-ar opri". Cât de exagerat pare? În 2025, la ordinul administrației Trump, companii americane de tehnologie au blocat accesul unui judecător francez la serviciile lor. Precedentul există.

Cazul Suediei este grăitor. Țara scandinavă a fost dată ani de zile ca exemplu pentru societatea fără cash. Dar, după ce excluderea numerarului a dus la probleme pentru cei vulnerabili și la dependență de infrastructura digitală, guvernul a schimbat legislația: magazinele sunt din nou obligate să accepte plăți cash. Experiența din aprilie 2025 din Spania și Portugalia, când o pană de curent de amploare a blocat terminalele POS, iar doar cei cu bani lichizi au putut cumpăra alimente, a demonstrat cât de fragilă e infrastructura digitală. Pitters numește acest episod „un avertisment pentru scenarii tot mai probabile".

UE caută un răspuns la această vulnerabilitate. Proiectul „Euro digital", planificat pentru 2029, ar urma să ofere o alternativă publică la sistemele de plată private, controlate de companii din afara Europei. Șefa BCE, Christine Lagarde, a precizat recent că nu se pune problema ca Euro digital să înlocuiască numerarul, ci doar să-l completeze. Scopul declarat: să existe mereu o opțiune de plată la care niciun stat nu poate tăia accesul peste noapte.

Cine câștigă și cine pierde? Furnizorii de plăți digitale, Visa, Mastercard, PayPal, câștigă de pe urma comisioanelor. Retailerii mari pot negocia tarife mai mici, dar magazinele mici și consumatorii ajung să suporte costuri mai mari. Cei fără cont bancar sau fără acces la tehnologie rămân excluși. În cele din urmă, datele tranzacțiilor devin resurse pentru marketing, profilare și, nu în ultimul rând, pentru supraveghere, cu implicații asupra libertății individuale.

Argumentul adversarilor numerarului e simplu: cashul înseamnă costuri logistice, riscuri de fraudă și pierderi la buget din economia subterană. Nu poate fi ignorat nici faptul că banii lichizi facilitează evaziunea fiscală și plățile ilegale. Dar aceste probleme pot fi abordate prin reglementări și controale, nu prin eliminarea completă a cashului. Un sistem financiar fără numerar ar fi, practic, un sistem fără plasă de siguranță.

România nu e Suedia, dar nici imună la tendința globală. În orașele mari, plata cu cardul devine norma, iar tinerii folosesc tot mai mult aplicații mobile. În mediul rural, cashul încă domină, dar pe măsură ce băncile închid agenții și bancomatele devin rare, și acolo accesul la numerar se restrânge. Pentru mulți, o pană de curent sau un atac cibernetic nu e un scenariu de film, ci o amenințare reală la adresa accesului la bani.

Până și guvernele recunosc acest risc. În Germania, Ministerul de Interne a inclus în planurile de urgență recomandarea ca populația să păstreze bani lichizi pentru cel puțin două săptămâni. În Franța, după blocarea unui judecător de către companiile americane, s-a relansat discuția despre suveranitatea sistemelor de plată. Niciuna dintre aceste măsuri nu ar fi necesară dacă numerarul ar fi deja „o relicvă a trecutului", așa cum încearcă să acrediteze unii influenceri.

În final, problema nu e dacă numerarul dispare dintr-o decizie politică, ci dacă societatea acceptă, fără să observe, să devină dependentă de infrastructuri controlate de actori privați și, uneori, de state străine. Gerrard rezumă: „Cine controlează sistemele de plată poate impune presiuni politice." Nu dispariția cashului e miza, ci cine rămâne la butoane când cashul nu mai e o opțiune.

Legea europeană care va obliga comercianții să accepte numerar e încă în lucru, iar Euro digital e prevăzut abia pentru 2029. Între timp, fiecare decizie a unui retailer de a renunța la cash, fiecare bancomat scos din funcțiune și fiecare comision adăugat la plata cu cardul mută, fără dezbatere publică, echilibrul de putere din buzunarul cetățeanului în serverele unei companii. Banii cash nu dispar pentru că îi interzice cineva, ci pentru că îi uităm.