De ce Europa continuă să răspundă fragmentat la campania de război din umbră a Rusiei, în ciuda dovezilor că aceste atacuri nu sunt accidente izolate, ci rezultatul unui sistem coerent de agresiune? Faptele arată că, în ultimii ani, continentul a devenit nu doar martor, ci și țintă principală a unui val de operațiuni rusești menite să destabilizeze infrastructuri critice, să compromită rețele digitale și să intimideze actori politici și militari. La suprafață, fiecare incident pare gestionabil. Privite laolaltă, însă, aceste acțiuni alcătuiesc un tablou mult mai grav: o campanie susținută care urmărește să slăbească securitatea europeană fără a declanșa răspunsuri militare explicite.

Cercetarea realizată de Center for European Policy Analysis (CEPA) între 2022 și 2026 aduce pentru prima dată o radiografie detaliată a actorilor, tacticilor și motivațiilor care stau la baza războiului din umbră orchestrat de Moscova. Aceste activități nu reprezintă simple adaptări hibride sau reacții de moment, ci sunt parte dintr-un sistem de conflict adânc înrădăcinat în ideologia și instituțiile statului rus. Rădăcinile acestei abordări se regăsesc în doctrina sovietică a confruntării permanente, unde granița dintre război și pace nu există, iar supraviețuirea regimului devine scopul suprem.

În acest model, războiul din umbră nu este doar o soluție pentru cei slabi împotriva celor puternici și nici o cale de evitare a escaladării. Este un instrument la fel de valid ca diplomația, operațiunile informaționale sau războiul convențional. Principalul avantaj pentru Kremlin: lipsa unor criterii clare de succes sau eșec. Pentru serviciile de informații și securitate rusești, care sunt recompensate pentru inițiativă și nu pentru reținere, orice act de perturbare devine o dovadă de eficiență. Expunerea operațiunilor poate fi folosită intern pentru a justifica bugete crescute și pentru a consolida narațiunea regimului despre rezistență în fața ostilității occidentale.

Acest mecanism intern al recompensei pentru acțiune, indiferent de rezultat, generează o tendință structurală spre escaladare. Spre deosebire de modelele occidentale de descurajare, care presupun că adversarul va cântări riscurile și va reacționa la amenințări sau sancțiuni, sistemul rusesc transformă presiunea externă în validare internă. Operațiunile nu sunt limitate nici de controale interne, nici de amenințarea unor represalii externe credibile. Rezultatul: o spirală a agresiunii în care Moscova acționează cu tot mai multă încredere, profitând de lipsa unui răspuns european coordonat.

Analiza CEPA identifică trei domenii-cheie unde efectele războiului din umbră sunt cele mai vizibile: infiltrarea și utilizarea de proxy, sabotajul infrastructurii submarine și războiul cibernetic cu efecte cinetice. Fiecare dintre aceste fronturi are caracteristici proprii, dar împreună creează o presiune cumulativă asupra securității europene.

Infiltrarea și folosirea de intermediari reprezintă una dintre cele mai vechi și eficiente tactici ale Rusiei. Rețelele criminale, intermediarii ideologici sau mercenarii sunt folosiți pentru a masca implicarea directă a statului rus. În ultimii trei ani, mai multe state europene au documentat acțiuni de sabotaj asupra depozitelor de armament, atacuri asupra infrastructurii energetice și tentative de asasinat asupra unor opozanți ai regimului Putin. Aceste operațiuni sunt rareori revendicate, ceea ce permite Moscovei să mențină un grad ridicat de negare plauzibilă.

Sabotajul infrastructurii submarine a devenit o preocupare majoră după incidentele din 2022-2024, când conducte de gaz, cabluri de comunicație și rețele electrice subacvatice au fost ținta unor atacuri suspectate a fi organizate de actori afiliați Rusiei. Anchetele oficiale din Germania, Danemarca și Suedia au identificat urme de explozibili și activitate subacvatică neautorizată în apropierea infrastructurii critice din Marea Baltică. Deși niciun stat nu a putut demonstra fără dubiu implicarea directă a Kremlinului, tiparul acestor atacuri corespunde cu strategia rusă de a crea incertitudine și de a forța statele europene să-și consume resursele în operațiuni de supraveghere și protecție.

Războiul cibernetic cu efecte cinetice a cunoscut o intensificare clară începând cu anul 2023. Atacuri asupra rețelelor de control ale aeroporturilor, centrale electrice și sisteme de transport urban au avut loc în Polonia, Țările Baltice și Franța. În unele cazuri, atacurile au dus la întreruperi de alimentare cu energie pe perioade de până la 48 de ore sau la blocarea temporară a sistemelor de aviație civilă.

Investigațiile efectuate de agențiile de securitate cibernetică din aceste țări au identificat instrumente și proceduri folosite anterior de grupări asociate serviciilor rusești de informații, precum Sandworm și APT28. Chiar dacă pagubele directe au fost relativ limitate, efectul psihologic și costurile de remediere au depășit 1,2 miliarde de euro la nivel european în intervalul 2022-2025.

În timp ce aceste acțiuni se derulează la vedere sau în semiobscuritate, reacția europeană rămâne fragmentată. O parte a problemei ține de diferențele de percepție între statele din flancul estic al NATO și marile puteri din vestul continentului. Pentru Polonia, Lituania sau România, amenințarea rusă este o realitate cotidiană, iar investițiile în securitate și contrainformații au crescut cu 35-40% din 2022 până în prezent. În schimb, Franța, Germania sau Italia au adoptat inițial o abordare mai prudentă, mizând pe dialog și pe măsuri reactive, nu preventive.

Divergența a permis Rusiei să exploateze breșele de coordonare. Între 2022 și 2025, doar 42% dintre incidentele atribuite actorilor ruși au fost urmate de o reacție comună la nivel UE sau NATO. Restul au fost gestionate la nivel național, fără partajarea rapidă a informațiilor sau a resurselor. În practică, atacatorii ruși pot muta rapid operațiunile dintr-o țară în alta, profitând de diferențele de legislație și de capacitate de răspuns.

Un exemplu ilustrativ: atacurile asupra cablurilor submarine din Marea Nordului din 2023 au fost identificate aproape simultan de autoritățile din Olanda și Norvegia, însă schimbul de date tehnice a avut loc abia după 11 zile. În acest interval, operatorii ruși implicați în sabotaj au reușit să părăsească zona fără a fi interceptați. Situații similare s-au înregistrat și în cazul tentativelor de infiltrare a rețelelor electrice din Slovacia și Ungaria, unde anchetele au fost îngreunate de lipsa unor protocoale comune de intervenție.

Sportul și războiul: de ce nu avem nevoie de steagul Rusiei la Cluj

Când Kievul își face dreptate singur: structura de elită care vânează criminali de război ruși oriunde în lume

Întrebarea mai dificilă rămâne de ce, în fața unei amenințări atât de bine documentate, răspunsul european întârzie să se alinieze la nivelul riscului. Explicația principală identificată de CEPA: un decalaj structural între modul în care Rusia concepe conflictul și modul în care Occidentul îl abordează. În timp ce Moscova vede războiul ca pe o stare permanentă, cu fronturi fluide și instrumente interșanjabile, statele europene continuă să delimiteze artificial între război și pace, între amenințări externe și interne, între răspunsuri militare și civile.

Diferența de paradigmă duce la o subestimare a riscului de escaladare. În concepția occidentală, descurajarea presupune existența unor linii roșii clare și a unui set de sancțiuni sau represalii previzibile. Pentru Kremlin, însă, orice reacție occidentală, chiar și una dură, poate fi exploatată intern ca dovadă a eficienței aparatului de securitate. În plus, lipsa unor criterii clare de succes sau eșec pentru operațiunile din umbră înseamnă că eșecul unei acțiuni nu duce la prudență, ci la încercări noi, adesea mai riscante.

Ceea ce această lectură ratează este impactul asupra actorilor economici și sociali europeni. Companiile de infrastructură, operatorii de rețele digitale și instituțiile financiare au fost nevoite să investească sume în măsuri de securitate suplimentare. Un raport publicat de European Union Agency for Cybersecurity (ENISA) în ianuarie 2026 arată că costurile directe și indirecte ale atacurilor atribuite Rusiei au crescut de la 800 de milioane de euro în 2022 la peste 2,1 miliarde de euro în 2025. În același timp, încrederea populației în capacitatea statelor de a asigura protecția infrastructurii critice a scăzut cu 12% în același interval, conform Eurobarometrului din decembrie 2025.

Un alt efect greu de cuantificat este presiunea asupra coeziunii politice interne din statele europene. Campaniile de dezinformare și intimidare, operate fie direct de serviciile ruse, fie prin intermediari locali, au alimentat polarizarea și au slăbit consensul asupra politicilor de securitate. În Italia, Germania și Spania, partide populiste sau eurosceptice au folosit teme legate de „amenințarea externă" pentru a-și consolida poziția în sondaje, uneori preluând narative promovate de presa rusă sau de conturi controlate din afara UE.

Din perspectiva guvernelor, răspunsul la aceste provocări a variat între consolidarea capacităților de apărare cibernetică și creșterea cooperării cu NATO și UE. În Polonia, Ministerul Apărării a anunțat în martie 2025 alocarea a 450 de milioane de euro pentru modernizarea centrelor de monitorizare a infrastructurii critice. Germania a creat, în septembrie 2024, un grup operativ interministerial pentru răspuns rapid la incidente de sabotaj, implicând atât serviciile de informații, cât și operatorii privați. Aceste măsuri rămân, în majoritatea cazurilor, reacții la evenimente concrete, nu parte a unei strategii preventive integrate.

Un alt aspect remarcat de CEPA este lipsa unor mecanisme eficiente de atribuire și sancționare. În peste 60% din cazurile analizate, investigațiile nu au putut stabili cu certitudine responsabilitatea directă a statului rus, ceea ce a permis Moscovei să nege orice implicare și să evite consecințele diplomatice sau economice. Chiar și atunci când au existat probe tehnice sau martori, reacțiile la nivelul UE au fost adesea întârziate de necesitatea unui consens între state cu priorități diferite.

Problema atribuirii devine și mai complicată în contextul operațiunilor cibernetice, unde atacatorii folosesc infrastructuri intermediare din țări terțe sau instrumente deja cunoscute din atacuri anterioare. Specialiștii ENISA au documentat, în 2025, 27 de atacuri majore asupra rețelelor energetice europene, dintre care 19 au folosit tactici și instrumente asociate grupării Sandworm, dar niciunul nu a putut fi atribuit oficial Federației Ruse fără echivoc. Aceeași dificultate apare și în cazul sabotajului fizic, unde rețelele de intermediari și utilizarea de materiale comerciale fac aproape imposibilă demonstrarea unei legături directe cu serviciile rusești de informații.

În fața acestor provocări, CEPA recomandă o schimbare structurală a modului în care Europa abordează descurajarea. Nu este suficientă creșterea bugetelor de apărare sau a numărului de exerciții comune. Necesară este adaptarea la o realitate în care războiul nu mai are fronturi fixe, iar atacurile pot veni din orice domeniu, la orice oră. O astfel de adaptare presupune, în primul rând, crearea unor mecanisme rapide de partajare a informațiilor, dezvoltarea unor protocoale comune de reacție și, mai ales, asumarea faptului că răspunsul trebuie să fie la fel de fluid și imprevizibil ca agresiunea.

Un element central al acestor recomandări este consolidarea cooperării între sectorul public și cel privat. În prezent, multe dintre atacurile asupra infrastructurii critice vizează entități private sau mixte, care nu dispun întotdeauna de resursele și expertiza necesare pentru a contracara operațiuni sofisticate. CEPA propune crearea unor centre regionale de răspuns rapid, cu participare mixtă stat-privat, care să poată interveni în primele ore după un incident, reducând astfel fereastra de oportunitate pentru atacatori.

Raportul subliniază necesitatea unor sancțiuni mai rapide și mai bine calibrate. În locul unor pachete de sancțiuni generice, CEPA sugerează măsuri țintite asupra actorilor și instituțiilor implicate direct în operațiuni de sabotaj sau dezinformare. Exemplul sancțiunilor impuse de SUA asupra unor oficiali ai GRU și FSB în 2024 arată că astfel de măsuri pot avea efect de descurajare, cel puțin la nivel individual.

Un alt aspect semnalat de experți este importanța educației și a rezilienței sociale. În țările baltice, unde populația a fost expusă timp îndelungat la campanii de dezinformare și intimidare, nivelul de rezistență la manipulare a crescut după introducerea unor programe de alfabetizare media și de simulare a crizelor. Un studiu al Ministerului Apărării din Estonia arată că, între 2022 și 2025, procentul cetățenilor care pot identifica corect o știre falsă a crescut de la 38% la 61%.

Cercetarea CEPA demonstrează că răspunsul fragmentat al Europei la războiul din umbră rus nu este inevitabil, ci rezultatul unor alegeri politice care pot fi schimbate. Pentru a descuraja escaladarea, continentul trebuie să adopte o strategie unificată care să integreze apărarea cibernetică, protecția infrastructurii critice și coordonarea răspunsurilor diplomatice. Fără o acțiune decisă acum, Europa va continua să permită Rusiei să stabilească termenii confruntării.