Într-o sală de ședințe cu aer înăbușit, în vila de pe Kiseleff, câțiva lideri PSD discutau cu ton scăzut despre Adrian Veștea. Nu era nimic spectaculos la vedere, dar tocmai această discreție spune totul despre cum funcționează social-democrații astăzi: fără expunere, fără responsabilitate, cu ochii pe pârghiile puterii, dar fără să-și asume nimic în fața alegătorilor. Teza e simplă: PSD e perdantul real al crizei politice din jurul lui Veștea, dar preferă să stea la adăpost, lăsând pe alții să se murdărească.

Nu e doar o observație de moment. De fapt, întreaga scenă politică a ultimelor luni e dominată de un joc duplicitar, iar PSD, condus de Sorin Grindeanu, a perfecționat această strategie. Grindeanu, care încă nu a lămurit public prezența sa în avioanele Nordis, aplică modelul guvernării din umbră: trage sfori, influențează decizii, dar evită să apară ca parte a scandalului. În cazul nominalizării lui Adrian Veștea, nu Nicușor Dan a luat decizia de capul lui, ci la recomandarea pesediștilor, aflați în permanent contact cu gruparea "pucistă" din PNL. Aceleași personaje care, în alte vremuri, împărțeau fără rețineri resursele statului.

Am fost întrebat de mai multe ori, în discuții cu oameni din administrație sau cu simpli alegători, ce vrea de fapt PSD. Ce program real urmărește partidul? Răspunsul nu apare în comunicatele oficiale, ci în mecanismele nevăzute ale puterii. Social-democrații refuză să intre oficial la guvernare, deși sprijină decisiv PNL-ul rupt de vechii lideri. De ce? Ca să nu plătească electoral pentru măsurile dure care urmează, măsuri dictate de un deficit la care și ei au contribuit masiv. Practic, votează tot ce trebuie, apoi revin în postura comodă de critici, acuzând "guvernul" de orice neajuns.

Această poziție le permite să joace pe două fronturi: pe de o parte, susțin stabilitatea, pe de alta, se pregătesc să arunce vina pe oricine altcineva. Când deficitul impune austeritate, pesediștii vor poza în apărători ai celor vulnerabili, uitând că ei au săpat groapa bugetară. Nici măcar nu se obosesc să ascundă această strategie, e suficient să citești condițiile pe care le pun public: "fără austeritate, doar majorări și indexări". O promisiune pe care orice pensionar sau salariat ar vrea să o creadă, dar care sfidează realitatea economică. România e aproape de retrogradarea în categoria "junk", ceea ce ar face imposibile noi împrumuturi. Să ne amintim: în Grecia, incapacitatea de plată a pensiilor și salariilor a venit ca urmare a aceleiași rețete.

În spatele discursului despre "protejarea locurilor de muncă" se ascunde, de fapt, apărarea rețelei de sinecuri. Când PSD spune că nu acceptă măsuri care să afecteze locurile de muncă, mesajul real e: "nu vă atingeți de oamenii noștri și de aranjamentele din companiile de stat falimentare". E vorba de mii de posturi, ocupate fără concurs real, în întreprinderi care pierd bani an de an și care supraviețuiesc doar din subvenții. Plata acestor sinecuri cade, evident, tot pe umerii contribuabililor.

O altă lozincă preferată de pesediști este "fără incompetență la guvernare". Traducerea, pentru cine a urmărit negocierile, e limpede: "fără USR la guvernare". Oricine vine cu propuneri de digitalizare, transparență sau audituri reale este perceput ca un pericol pentru vechile aranjamente. Nu e o noutate: PSD a reacționat mereu alergic la reformiști, preferând să blocheze orice tentativă de schimbare care ar putea reduce influența partidului în administrație.

Se poate argumenta, desigur, că și alte partide au folosit tactici similare. PNL, de exemplu, a jucat adesea la două capete, iar USR nu s-a dat în lături de la compromisuri când a avut ocazia. Dar diferența e de amploare și consecințe: PSD a construit un model de supraviețuire politică bazat pe controlul resurselor și pe evitarea oricărei responsabilități directe. E un model care funcționează pe termen scurt, dar care lasă țara fără soluții reale.

PSD se ascunde în spatele crizei Veștea, lăsând pe alții să plătească prețul

Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL pentru Congresul extraordinar de duminică

În tot acest timp, discursul populist al PSD alimentează partidele extremiste, care preiau aceeași retorică: "banii publici apar de nicăieri, se pot da la nesfârșit". Se creează astfel un cerc vicios, în care fiecare tabără promite imposibilul, iar realitatea fiscală e ignorată. Rezultatul: o Românie tot mai vulnerabilă în fața presiunilor externe, cu poziția în Uniunea Europeană pusă sub semnul întrebării. În fine, nu e vorba doar de populism, ci de o alianță toxică din umbră, în care social-democrații și extremiștii se hrănesc reciproc.

La capătul acestui drum se află adevărata miză: controlul asupra Justiției. Ambiția pe termen lung a PSD este să blocheze reformele cerute de Bruxelles, să izoleze România de mecanismele europene de verificare și să dețină pârghia supremă a puterii, exact cum formula, cu ani în urmă, Dan Voiculescu: "Nu avem toată puterea până nu luăm și Justiția". Cu o justiție docilă, liderii politici pot transforma România într-un spațiu oligarhic, unde legea e doar un instrument de negociere între grupuri de interese.

Nu e nevoie de imaginație pentru a vedea unde duce această strategie. Fără verificări externe, fără o justiție independentă, orice guvernare devine o afacere de familie. Iar costul final îl plătim toți, prin taxe mai mari, servicii publice tot mai proaste și o economie sufocată de corupție. Asta nu mai e doar o teorie, ci o realitate pe care o vedem în fiecare raport al Comisiei Europene, în fiecare investitor care alege să plece, în fiecare tânăr care nu mai are încredere că viitorul e aici.

Sigur, PSD va susține că e nedrept să fie acuzat de toate relele. Că și liberalii au partea lor de vină, că USR a dezamăgit, că "sistemul" e de vină. Nu contest: niciun partid nu are monopol pe incompetență sau pe cinism. Dar PSD are o responsabilitate aparte, pentru că a ocupat, cu mici întreruperi, centrul puterii în ultimii 30 de ani. Și pentru că, spre deosebire de alte partide, a dezvoltat o rețea de influență care merge dincolo de guverne, ajungând până în consiliile de administrație, în primării, în agențiile de stat.

Aici e drama: în timp ce liderii PSD negociază din umbră, România pierde timp și resurse. Deficitul bugetar nu e o cifră abstractă, ci o povară care va însemna, foarte curând, tăieri de cheltuieli, împrumuturi mai scumpe, investiții blocate. Pensionarii și salariații pentru care PSD pretinde că luptă vor fi primii afectați. Iar când va veni nota de plată, pesediștii vor fi primii care vor arăta cu degetul spre oricine altcineva.

Nu e o fatalitate. Ar exista soluții, dacă ar exista voință reală de reformă. Dar cât timp PSD continuă să joace la două capete, să protejeze sinecurile, să blocheze reformele și să submineze justiția, nu vom ieși din acest cerc vicios. Și, dacă e ceva ce ar trebui spus răspicat, e că nota de plată a populismului nu se amână la nesfârșit. Sacul e gol, și nu e doar o metaforă, ci un bilanț rece al unui model politic care a ajuns la capăt de drum.

Strategia PSD de a rămâne în umbră în criza Veștea nu este o victorie, ci o mărturie a slăbiciunii sale. Partidul care pretinde că reprezintă interesele cetățenilor preferă să influențeze din culise decât să se confrunte deschis cu responsabilitatea. Aceasta este definiția unei clase politice care și-a pierdut legitimitatea.