L-am văzut pe Nicușor Dan la Cluj alaltăieri, la o masă cu oameni din zona tehnologiei și cu tineri entuziaști, în fotografii care circulă deja pe rețelele sociale. Ieri seară, același președinte încerca să explice, într-un interviu, blocajul politic pe care tot el l-a provocat în ultimele luni. Acest contrast între imaginea unui președinte prezent printre oameni și discursul ezitant privind responsabilitatea pentru criza guvernamentală arată mai clar ca oricând cât de adânc e impasul. Această campanie de imagine din ultimele două zile ne demonstrează că grupul de consilieri de imagine ai președintelui înțeleg foarte bine faptul că Nicușor Dan nu va supravietui politic dupa deciziile proaste luate in ultimele două luni de zile, inclusiv trădarea propriului electorat.

Teza e simplă: Nicușor Dan încearcă să se sustragă din propriul joc politic, transferând întreaga presiune pe partide, deși tocmai el a generat cadrul în care acestea se zbat acum fără ieșire. Președintele spune că „suntem toți oameni serioși" și că e firesc ca după două luni să existe o majoritate. Numai că, în realitate, nu asistăm la o retragere neutră la Cotroceni, ci la o încercare de a se absolvi de eșecurile recente.

În litera Constituției, președintele are dreptate când afirmă că partidele trebuie să adune voturile pentru învestirea unui guvern. Însă, după două desemnări consecutive de premier, Eugen Tomac și Adrian Veștea, care nu au reușit să coaguleze o majoritate, Nicușor Dan nu poate poza doar în arbitru. El a creat contextul politic, a dat semnalul de start, iar apoi s-a declarat spectator al propriului meci.

Faptul că nominalizările sale n-au avut susținere clară a transformat criza într-o improvizație perpetuă.

Nominalizarea lui Tomac a fost un semnal pentru o anumită direcție politică. Cea a lui Veștea, un experiment și mai riscant. În ambele cazuri, președintele a mizat pe un joc de culise, pe înțelegeri neformale cu lideri de partid care, ulterior, s-au dezis sau și-au schimbat poziția. Spune că „așteptările mele rezonabile, care s-au bazat pe discuții cu niște lideri, care și-au schimbat opiniile între timp". Aici nu e vorba doar de o dezamăgire personală, ci de lipsa unei strategii solide.

Dacă ilie Bolojan a dat impresia că va susține guvernul Tomac și apoi a făcut pasul înapoi, președintele a evitat un răspuns tranșant. „Nu o să răspund la această întrebare, dar pot să vă spun că atunci când l-am nominalizat pe Tomac am avut o așteptare rezonabilă că guvernul va trece, altfel nu îl desemnam", a declarat Nicușor Dan. Practic, fără să o spună direct, l-a acuzat pe Bolojan că l-a indus în eroare.

La fel s-a petrecut și cu Veștea. Președintele susține că acesta nu avea mandat să negocieze cu AUR pentru voturi și nici nu l-a informat că face asta. S-a trezit pus în fața faptului împlinit. De ce nu a intervenit atunci? Invocă rolul său constituțional limitat. Dar, în fapt, nu a ieșit public după ce Veștea a încercat să obțină sprijin de la AUR. Dacă ar fi făcut-o, ar fi câștigat mult în ochii propriului electorat. Și, poate, ar fi limpezit apele pentru toată scena politică.

Blocajul actual nu e rezultatul unui accident, ci al unei serii de decizii neasumate. Conflictul deschis între Bolojan și PSD a fost lăsat să mocnească, fără ca președintele să intervină în numele stabilității. Iar nominalizările fără majoritate au alimentat haosul. Nicușor Dan vorbește despre responsabilitatea partidelor, dar evită să-și asume partea sa de vină pentru contextul creat.

Când a fost întrebat despre posibilitatea ca Sorin Grindeanu, de la PSD, să fie o soluție pentru ieșirea din criză, Nicușor Dan a dat un răspuns evaziv: dincolo de opiniile personale, trăim într-o democrație cu putere împărțită. Nu a spus clar dacă îl susține sau nu pe Grindeanu. În schimb, a lăsat ușa deschisă pentru o eventuală acceptare a unei formule PSD, deși până acum părea mult mai reticent față de această variantă. Nu e o reevaluare explicită, dar e o pregătire a terenului pentru o astfel de mișcare.

Primarul userist

Universitatea Cluj pierde cu 1-2 în fața selecționatei U19 a Croației

Formula unui guvern minoritar, susținut de o majoritate volatilă, e din start instabilă. Președintele pare să mizeze pe faptul că partidele vor accepta, în cele din urmă, să susțină un guvern fără să intre la guvernare. O soluție de avarie, nu de stabilitate.

Iar dacă PSD ar conduce un guvern minoritar, ar avea mai multe șanse să-și asigure o majoritate în toamnă, racolând parlamentari nemulțumiți sau indeciși. PSD nu a jucat în tandem cu președintele din convingere, ci din conjunctură. Niciunul nu a pariat pe această criză, dar fiecare profită cât poate din ea.

În discuția despre AUR, Nicușor Dan a ezitat vizibil când a fost întrebat dacă vede acest partid ca fiind pro-occidental. Răspunsul a venit greu. Nu i-a catalogat direct ca anti-occidentali, dar nici nu a reușit să formuleze o poziție clară. Probabil și-a amintit că George Simion, liderul AUR, a refuzat să voteze guvernul Veștea până când președintele nu își reconsideră poziția față de partidul său. Un detaliu relevant: orice majoritate ipotetică depinde în acest moment de voturile unui partid pe care nici președintele nu știe cum să-l definească.

Un episod anume a stârnit zâmbete: întâlnirea la masă cu Rareș Bogdan și Pahonțu, după o discuție cu Manfred Weber. Nicușor Dan a spus că au ajuns la acea terasă din întâmplare, fiindcă le-a ieșit în drum și li s-a făcut foame. O justificare aproape banală pentru o întâlnire care, în orice alt context politic, ar fi fost folosită drept semnal. Aici, președintele a încercat să minimalizeze orice interpretare.

O temă importantă: criticile la adresa listelor negre ale CSM. De această dată, Nicușor Dan a avut o poziție tranșantă, catalogând aceste liste drept derapaje. E una dintre puținele situații în care președintele a vorbit clar și fără echivoc. Dar reacția vine târziu, după luni de tăcere pe subiecte fierbinți din justiție, care au alimentat neîncrederea publică.

Întrebarea despre suspendare l-a pus pentru prima dată pe președinte în defensivă. A recunoscut că o astfel de măsură e gravă și că nu trebuie folosită ca instrument politic facil. Dar a admis, totodată, că „posibil să fi făcut greșeli" în relația cu cetățenii și simpatizanții săi. O nuanță de autocritică, rară la Nicușor Dan, dar și o recunoaștere a faptului că presiunea publică devine greu de ignorat.

Cine câștigă din această criză? Pentru moment, nimeni. Partidele se acuză reciproc de lipsă de responsabilitate, iar președintele încearcă să se replieze pe un rol de arbitru după ce și-a asumat, fără succes, rolul de regizor. Majoritatea parlamentară e la fel de volatilă ca la începutul crizei. Blocajul se adâncește, iar fiecare zi fără guvern stabil înseamnă incertitudine pentru administrația publică, pentru investițiile blocate și pentru proiectele care nu mai avansează.

Există o concesie reală pentru poziția președintelui: Constituția limitează într-adevăr puterile sale în formarea guvernului. Nu poate impune o majoritate, nu poate obliga partidele să coopereze. Dar, la fel de adevărat, nu poate pretinde că e complet străin de contextul creat prin nominalizări fără susținere, discuții neasumate și lipsă de reacție la derapaje evidente. Rolul său nu e doar de notar al voinței partidelor, ci și de garant al stabilității.

Acest joc al ambiguităților, al așteptărilor nespuse și al deciziilor amânate nu face decât să prelungească criza. Președintele olimpic la matematică a descoperit că socotelile din viața politică nu se potrivesc cu ecuațiile din manuale. Și, în loc să recunoască deschis impasul, alege să paseze responsabilitatea, sperând că timpul va rezolva ce nu au reușit negocierile.

Blocajul de azi e efectul direct al acestor calcule ratate și al lipsei de asumare. Iar cei care plătesc sunt, ca de obicei, cei care nu au nicio putere de decizie.