Guvernul Bolojan a evitat „junk-ul”, dar ratingul României atârnă de un fir politic

S&P, Fitch și Moody’s au menținut România la limita investment grade, dar dobânzile la care se împrumută statul au ajuns deja la niveluri asociate piețelor cu rating „junk”. O singură treaptă ne mai desparte de o retrogradare, iar avertismentele din rapoartele agențiilor se concentrează pe riscul politic și pe fragilitatea consolidării fiscale după 2026.

Ultimul raport S&P, publicat în noaptea de 8 august, a reconfirmat ratingul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Mesajul central, formulat fără ambiguități, e că ajustarea bugetară din 2025–2026 a funcționat, dar viitorul depinde de capacitatea politică de a continua disciplina fiscală în 2027–2028. S&P aplaudă explicit măsurile de creștere a TVA și a accizelor, ajustările de impozit pe profit și, mai ales, înghețarea salariilor și pensiilor, precum și reducerea cheltuielilor. Deficitul bugetar, estimează agenția, va coborî de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, apoi la 6,25% în 2026, 5,8% în 2027 și 5,0% în 2028.

Totuși, S&P formulează un avertisment politic neobișnuit de clar pentru standardele agenției: dacă procesul de formare a guvernului se prelungește și blochează reducerea deficitului în 2027–2028, ratingul ar putea fi retrogradat. Mai mult, S&P identifică drept vulnerabilitate majoră fondul de salarii din sectorul public, care reprezintă aproape 25% din cheltuielile bugetare. România a pierdut deja 750 de milioane de euro din granturile PNRR din cauza neadoptării legii salarizării unitare, iar declarațiile contradictorii ale partidelor privind creșterile salariale sporesc riscul fiscal, în special pe măsură ce se apropie alegerile din 2028.

Un alt risc, arătat de S&P, ține de încrederea investitorilor. România depinde de finanțarea externă, iar ponderea ridicată a datoriei deținute de investitori nerezidenți crește vulnerabilitatea. O deteriorare a climatului politic ar putea duce rapid la scăderea încrederii, presiune pe cursul de schimb și dificultăți de finanțare. Practic, ratingul nu reflectă doar cifrele bugetare, ci și capacitatea politică de a menține cursul reformelor.

Fitch, în evaluarea din 31 iulie, a menținut ratingul la BBB-, cu outlook negativ. Agenția evidențiază avantajele apartenenței la Uniunea Europeană, accesul la fonduri europene, nivelul PIB/capita și guvernanța relativ bună pentru categoria BBB. Dar lista problemelor e lungă: deficitul fiscal ridicat, deficitul extern la fel de problematic, datoria publică în creștere, inflația persistentă și, mai ales, fragmentarea și polarizarea politică. Fitch e mai tranșant decât S&P: riscul vine din costurile socio-politice ale consolidării fiscale și tentația de relaxare bugetară înainte de alegerile din 2028. Politica tot mai fragmentată reduce vizibilitatea strategiei fiscale și poate bloca reformele cerute pentru fondurile europene.

Foarte concret, Fitch estimează că datoria publică va ajunge la 64,5% din PIB în 2028, iar România ar avea nevoie de o ajustare fiscală suplimentară de aproximativ 1,5% din PIB ca să stabilizeze datoria. Agenția definește explicit „triggerul” pentru downgrade: eșecul adoptării măsurilor suplimentare de consolidare care să stabilizeze datoria, de exemplu din cauza unui blocaj politic prelungit ce împiedică implementarea politicilor. Practic, dacă guvernul nu poate trece măsurile necesare, ratingul va fi retrogradat fără ezitare.

Moody’s, în raportul din 7 august, păstrează aceeași linie: Baa3, outlook negativ. Agenția recunoaște că primele măsuri de ajustare au funcționat, încetinind creșterea datoriei și a poverii dobânzilor, dar menține perspectiva negativă din cauza riscului de implementare a programului de consolidare. Moody’s formulează esența problemei: fragmentarea politică riscă să „taie din avântul” ajustării fiscale, iar testul real va fi dacă România reușește să mențină sprijinul politic pentru o ajustare fiscală prelungită și pentru reformele structurale necesare stabilizării datoriei.

Toate cele trei agenții transmit, în esență, același mesaj: România a evitat deocamdată retrogradarea la „junk” datorită măsurilor dure luate în ultimii doi ani, dar orice relaxare sau ezitare politică poate duce rapid la pierderea ratingului investment grade. Manualul pentru evitarea „junk-ului” este clar: nu abandona consolidarea fiscală, controlează cheltuielile structurale (în special salariile și pensiile), stabilizează datoria publică (ceea ce cere noi ajustări după 2026), formează un guvern capabil să adopte și să implementeze măsurile, nu sacrifica reformele pentru compromisuri electorale și absoarbe fondurile europene cu reformele aferente. Trebuie redusă vulnerabilitatea externă, adică deficitul de cont curent și dependența de finanțarea nerezidenților.

Deciziile guvernului revin în vigoare după suspendarea inițială. Haosul lui Grindeanu

Euro sare peste 5,34 lei, iar România plătește nota deceniului de iluzii

Mecanismul care leagă toate aceste avertismente este simplu, dar greu de gestionat politic: România are nevoie de finanțare externă masivă, iar investitorii străini urmăresc nu doar cifrele, ci și stabilitatea politică și coerența guvernării. Odată ce apare percepția de instabilitate sau de relaxare bugetară, costul finanțării crește, presiunea pe leu se accentuează, iar agențiile reacționează rapid. Dobânzile la care se împrumută România sunt deja la niveluri asociate piețelor „junk”, chiar dacă ratingul oficial încă rezistă. Aceasta înseamnă că, de facto, piața tratează România ca pe un risc crescut, iar spațiul de manevră este minim.

Blocajul politic, anticipat de toate cele trei agenții, poate apărea fie la formarea guvernului, fie la adoptarea unor măsuri nepopulare. În anii electorali, tentația de a majora salariile și pensiile sau de a relaxa disciplina fiscală e mereu prezentă. S&P și Fitch identifică explicit acest risc: orice compromis politic sau promisiune electorală nesustenabilă poate deraia consolidarea fiscală. Fără un acord politic larg asupra continuării reformelor, orice guvern va fi tentat să amâne sau să dilueze măsurile, sub presiunea alegerilor și a fragmentării parlamentare.

Fondurile europene și PNRR-ul sunt o ancoră, dar și o condiționare. S&P și Fitch subliniază că accesarea banilor europeni depinde de implementarea reformelor promise. România a pierdut deja sume importante din granturile PNRR din cauza întârzierilor la legea salarizării. Dacă ritmul reformelor scade, nu doar că se pierd fonduri, dar presiunea pe finanțare crește, iar ratingul devine și mai vulnerabil. Fondurile UE ajută la finanțarea investițiilor, reducând necesarul de împrumuturi externe. Fără ele, dependența de piețele internaționale devine și mai mare.

Un alt mecanism critic e cel al cheltuielilor structurale. Salariile din sectorul public și pensiile reprezintă aproape jumătate din buget. S&P avertizează că lipsa unui cadru legislativ durabil și promisiunile contradictorii privind creșterea lor sunt un risc fiscal major. Fără o lege a salarizării unitare, România nu doar că pierde bani europeni, ci și credibilitatea în fața investitorilor și a agențiilor de rating. În anii preelectorali, presiunea pentru creșteri de cheltuieli e maximă, iar disciplina fiscală e greu de menținut.

Nu poate fi ignorat nici faptul că, potrivit Fitch, chiar și cu măsurile deja adoptate, România mai are nevoie de ajustări suplimentare de 1,5% din PIB pentru a stabiliza datoria publică. Aceasta înseamnă fie venituri suplimentare (prin taxe sau impozite), fie reduceri de cheltuieli, în special în zona salariilor și pensiilor. Orice întârziere sau relaxare va duce la creșterea datoriei peste pragurile considerate sigure pentru ratingul investment grade.

Câștigătorii momentului sunt, paradoxal, guvernul Bolojan și cei care au susținut măsurile nepopulare din ultimii ani. Fără ajustările din 2025–2026, România ar fi fost deja retrogradată, cu efecte directe asupra costurilor de finanțare, cursului valutar și investițiilor. Pierzătorii pot fi toți cei care mizează pe relaxarea fiscală sau pe promisiuni electorale fără acoperire. Dacă ratingul coboară în „junk”, statul va plăti dobânzi și mai mari, iar spațiul pentru creșteri de salarii sau investiții va dispărea.

Fitch estimează că, fără ajustări suplimentare, datoria publică va ajunge la 64,5% din PIB în 2028, depășind pragul psihologic de 60% asociat cu stabilitatea fiscală în Europa Centrală și de Est. S&P arată că aproape 25% din cheltuielile bugetare merg deja către salariile bugetarilor, iar orice majorare nefinanțată poate destabiliza rapid echilibrul. Moody’s avertizează că fragmentarea politică poate face ca ajustarea fiscală să „piardă din impuls”, iar testul real va veni odată cu apropierea alegerilor din 2028.

Pentru piețe, ratingul nu e doar o etichetă, ci un semnal de încredere sau de alertă. O retrogradare ar duce automat la creșterea dobânzilor, deprecierea leului și scumpirea tuturor finanțărilor externe, de la credite guvernamentale la împrumuturi corporative. Investitorii instituționali ar putea fi forțați să vândă titluri românești, iar statul ar trebui să găsească rapid alternative de finanțare, cu costuri mult mai mari. Aceasta este presiunea reală pe care o resimt deja decidenții de la București, chiar dacă ratingul oficial încă rezistă.

În acest moment, România stă pe o muchie subțire: evitarea „junk-ului” depinde de continuarea consolidării fiscale și de capacitatea politică de a trece reforme nepopulare, chiar și în anii electorali. S&P, Fitch și Moody’s nu lasă loc de interpretări: orice blocaj politic sau relaxare fiscală va fi sancționată rapid, iar costurile vor fi suportate de întreaga economie.