Dominic Fritz pune sub semnul întrebării modul în care statul român tratează cazul Pașca
Dominic Fritz, președintele USR, a lansat o critică personală dură la adresa tratamentului statului român față de persoanele vulnerabile în contextul cazului Pașca, aducând în discuție dispariția a 411 persoane din Bihor. Fritz își bazează îngrijorările pe experiențele din 2003-2004, când a lucrat ca voluntar la un cămin de copii din Timișoara, perioadă în care statul reducea numărul copiilor instituționalizați pentru aderarea la UE. Guvernul transforma orfelinatele în case de tip familial, dar implementarea a fost defectuoasă, distrugând mii de vieți. Copiii erau reintegrați cu familii biologice care îi abandonaseră, adesea în schimbul stimulentelor financiare, și trimiși în sate izolate din Gorj, Bacău și Suceava, unde familiile nu erau pregătite. Fritz a găsit situații îngrijorătoare la vizitele ulterioare: copii care vorbeau în șoaptă, semne de abuz și sărăcie extremă. Autoritățile de Protecție a Copilului nu au efectuat monitorizările promise. Ani mai târziu, Fritz a aflat de adulți traumatizați, de decese suspecte și de exploatare. În 2007-2008, puține agenții DGASPC au răspuns solicitărilor sale de informații. Fritz și-a exprimat neîncrederea în capacitatea statului de a proteja persoanele vulnerabile, punând sub semnul întrebării situația actuală a celor 411 dispăruți din Bihor.
Dominic Fritz, președintele Uniunii Salvați România (USR), a lansat o critică dură la adresa modului în care statul român tratează persoanele vulnerabile în contextul cazului Pașca. Fritz a spus despre neglijența istorică a statului, care, în opinia sa, a dus la dispariția a 411 persoane din Bihor, punând sub semnul întrebării situația lor actuală.
Îngrijorările lui Fritz își au rădăcinile în experiențele directe din perioada 2003-2004, când a lucrat ca voluntar la un cămin de copii din Timișoara. Perioada aceea i-a lăsat o amprentă profundă, mai ales că a fost martor la eforturile statului de a reduce numărul copiilor instituționalizați în pregătirea aderării României la Uniunea Europeană.
Guvernul român își propusese să transforme orfelinatele în "case de tip familial" sau să le închidă complet. Deși obiectivele erau aliniate la standardele europene, Fritz susține că implementarea a fost profund defectuoasă. "Obiectivul era bine gândit, standardele europene. Implementarea a distrus mii de vieți", a declarat Fritz.
În cadrul acestei inițiative, statul a demarat un proces birocratic de reintegrare a copiilor cu familiile biologice, multe dintre ele îi abandonaseră la naștere. Poliția a localizat părinții biologici pentru copii cu vârste între 9 și 12 ani, care adesea îi acceptau înapoi în schimbul unor stimulente financiare.
Fritz a observat că mulți dintre acești copii au fost trimiși în sate izolate din regiuni precum Gorj, Bacău și Suceava, unde familiile nu erau pregătite să gestioneze copii preadolescenți. A descris situația drept începutul unui "calvar" pentru acești copii.
La întoarcerea în România, Fritz i-a vizitat pe unii dintre copiii reintegrați și a găsit situații îngrijorătoare. O fată, numită L., vorbea doar în șoaptă la telefon, în contrast puternic cu atitudinea ei veselă obișnuită. Un alt copil, un băiat cu dizabilități numit I., dormea mereu când părinții erau contactați.
Autoritățile de Protecție a Copilului nu au efectuat vizitele de monitorizare promise, lăsând mulți copii să tânjească după viața lor familiară din Timișoara. Expresiile lor dezvăluiau frică, semne de abuz și sărăcie extremă. O fată, încercând să ceară ajutor, s-a dus la poliția din sat, doar ca să fie returnată acasă bătută și spitalizată.
Fritz a povestit că a aflat aceste istorii ani mai târziu de la adulți care au rămas traumatizați de ceea ce el descrie drept un dublu abandon. A participat la înmormântarea unui tânăr mort într-un "accident în pădure" și a aflat de o tânără exploatată în Germania prin metoda "lover boy".
Copiii care își exprimau dorința de a se întoarce la Timișoara primeau ca răspuns de la stat că se află în alt județ, ceea ce evidențiază un sistem care punea granițele administrative înaintea nevoilor afective ale copiilor. Un băiat a reușit să se întoarcă doar după ce autoritățile spaniole au intervenit.
În 2007 și 2008, Fritz a solicitat informații de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) privind vizitele de monitorizare. Puține agenții au răspuns, consolidându-i neîncrederea în deciziile statului privind persoanele vulnerabile. "De atunci, nu am încredere în statul român când pretinde că știe ce e mai bine pentru viața ta", a spus Fritz.
Recenta dezvăluire conform căreia 411 persoane din Bihor au fost "făcute să dispară" de statul român în cazul Pașca l-a determinat pe Fritz să pună sub semnul întrebării dacă aceste persoane se află astăzi într-o situație mai bună. Experiențele sale continuă să alimenteze scepticismul față de capacitatea statului de a-și proteja cei mai vulnerabili cetățeni.
Comentarii
Fii primul care comentează.
