Bolojan, vinovatul de serviciu la botezul cu ștaif al pesediștilor

Strălucirea s-a revărsat peste Timișoara la botezul fiului lui Alfred Simonis, eveniment la care Ministerul Sănătății însăși și-a trimis reprezentantul de frunte, pe Alexandru Rogobete. Un gest firesc în lumea bună, unde prietenia și solidaritatea politică se manifestă cel mai autentic între două platouri cu fructe exotice și trei generații de pahare de cristal. Numai că, într-o răsturnare de perspectivă demnă de amintit la orele de retorică, ministrul Rogobete a găsit vinovatul principal pentru rumoarea publică: Ilie Bolojan.

Această descoperire teoretică de calibru înalt a fost anunțată luni seara, la emisiunea „News Pass” de pe B1 TV. Rogobete, solemn, corect, cu privirea fixată undeva între ecranul teleprompterului și platoul cu mini-eclere, a explicat răbdător că nu fastul cu care s-a decorat botezul ar fi problema, ci sărăcia în care au ajuns românii. Iar această sărăcie, potrivit domniei sale, este moștenirea lăsată de politicile lui Bolojan, pe vremea când acesta era premier. Astfel, totul se leagă. Dacă nu ar fi fost Bolojan și viziunea sa economică, nimeni nu s-ar fi supărat că statul plătește, iar noi ne veselim.

Prezent la petrecere nu ca un simplu invitat, ci ca un apostol al empatiei sociale, ministrul a dorit să liniștească spiritele: dacă s-ar fi trăit mai bine, după modelul Rogobete, cetățenii nu ar fi simțit niciun disconfort la vederea baloanelor aurii, a covorului roșu și a piramidei de șampanie. Din contră, ar fi urmărit transmisia live cu sentimentul discret al unei mândrii naționale: „Uite, domnule, dacă și noi, oamenii obișnuiți, avem de toate, atunci să se veselească și ai noștri aleși!”

Într-o scenă demnă de teatrul de revistă, Rogobete, cu papionul la dungă, a fost zărit la masa de onoare, nu pentru a celebra opulența, ci pentru a-și arăta sprijinul față de prietenul Simonis, după cum a ținut să precizeze. Că s-au spart dopuri de șampanie franțuzească sau că au defilat chelnerii cu platouri de homar, nu poate fi imputat invitatului (oricât de ministru ar fi). Doar nu a venit omul să facă paradă, ci din curtoazie și drag de oameni.

Opinia publică, nerecunoscătoare și puțin informată, a înțeles totul pe dos. În loc să aprecieze gestul de solidaritate între elite, cetățenii s-au trezit dezbătând la ceas de seară dacă nu cumva banii publici ar putea fi cheltuiți altfel decât pe sindrofii cu invitați de top. Unii, mai cârcotași, au sugerat chiar că acest tip de fast ar fi semnul rupturii definitive între clasa conducătoare și poporul care numără fiecare leu la supermarket. „Noi cu ratele, ei cu petrecerile”, a murmurat un domn la coada de la ANAF, dar cine să-l asculte?

Ciortea, PSD și deficitul: când ignoranța devine strategie politică

Deputatul care a coborât în Micro 3 și n-a reușit să treacă de paznicul destinului

Rogobete nu s-a lăsat, totuși. A ridicat din sprânceană și a adus argumentul suprem: frustrările sociale nu vin din covorul roșu, ci din buzunarul gol, iar buzunarul, săracul, tot de la Bolojan s-a subțiat. Așadar, dacă tot căutăm un responsabil pentru nemulțumirea colectivă, să nu mai bâjbâim printre cateringuri și tarife de DJ, ci să privim lucid către trecutul politic, unde Bolojan, cu semnătura sa, ar fi tras linie la bunăstare.

Între timp, în sală, domnii și doamnele din eșalonul întâi al politicii își continuau dansul, probabil convinși că e firesc ca poporul să-i privească admirativ, ca la serbarea școlară a copiilor de nota zece. Eventual să le trimită și un mesaj de felicitare, semnat: „Contribuabilul anonim”.

Criticii, aceiași care nu înțeleg subtilitățile logicii guvernamentale, au ținut să amintească faptul că, în timp ce inflația mușcă din fiecare salariu și fiecare bon fiscal, liderii țării se ocupă cu cheltuieli pe care nici firmele private nu și le permit la petrecerile de final de an. „În loc să vadă de spitale sau școli, ei se întrec în botezuri cu invitați de protocol”, a spus un profesor de matematică din Oradea, fix în timp ce calcula la tablă cât costă o masa festivă pe cap de invitat.

Galeria pesedistă, însă, a răspuns în cor: banii publici sunt oricum subiect de invidie, să nu-i lăsăm necheltuiți, că nu dă bine la imagine. Iar dacă publicul se supără, e clar: nu a înțeles amploarea sacrificiului politic ce se ascunde în spatele fiecărui toast ridicat.

La final, Rogobete a mai lămurit o dată, cu aerul pedagogului care știe răspunsul la orice întrebare: el nu a venit la petrecere ca să aprobe luxul, ci din datorie morală față de prietenie. Că s-a nimerit să fie totul ca-n revistele de lifestyle, e doar contextul nedrept al momentului istoric. Și, firește, vina revine tot politicilor vechi, niciodată meselor noi.

O propunere modestă ar fi ca, la următorul botez sau nuntă cu politicieni, invitațiile să poarte clar mențiunea: „Atenție, orice critică se redirecționează spre Bolojan”. Restul, va fi doar muzică de fundal.