Deși televiziunile importante, afiliate grupării conservatoare, au difuzat zile în șir acuzații privind o pretinsă incompatibilitate, decizia finală, care a arătat lipsa incompatibilității, nu a mai interesat pe nimeni. Nicio rectificare, nicio asumare a campaniei de intoxicare. Și asta nu mai e o excepție, ci regula de funcționare a spațiului public românesc. Când verdictul nu convine, se trece sub tăcere. Când informația servește intereselor unui grup, e amplificată fără scrupule.

În cazul concret al lui Fritz, documentația era finalizată din perioada mandatului lui Nicolae Robu. Ultimul aviz, cel al arhitectului șef, fusese deja emis. Fritz nu a făcut decât să semneze că dosarul poate intra în dezbaterea consiliului local, așa cum îi cere funcția. Nu a dat undă verde construcției. Nici nu a validat proiectul ca atare. Practic, a respectat procedura pe care orice primar e obligat să o urmeze.

Asta nu mai e demult o simplă problemă de etică în presă. Teza pe care o susțin este că statul de drept în România a devenit o ficțiune, întreținută de o justiție selectivă și de o clasă politică dispusă să folosească instituțiile după nevoile momentului. Nu discut despre cazuri izolate, ci despre un model de funcționare care s-a generalizat. Statul de drept nu mai are substanță, ci doar o utilitate de decor pentru bifarea rapoartelor către Bruxelles.

De fiecare dată când ridici această problemă, ți se răspunde că justiția are propriile mecanisme de autocontrol și că fiecare caz trebuie judecat separat. Am auzit de nenumărate ori argumentul că magistrații nu pot fi puși la zid pentru hotărâri care nu convin unora. Dar când vezi o serie întreagă de decizii în care aceiași actori politici sau economici sunt favorizați, nu mai e vorba de coincidență. Faptul că Agenția Națională de Integritate nu s-a autosesizat în cazul lui Adrian Veștea, în timp ce în dosare similare pentru primari fără protecție politică se sare direct la sancțiuni, arată clar că nu vorbim de excepții, ci de un sistem dublu de măsură.

Definiția statului de drept, așa cum apare în tratatele Uniunii Europene, cere ca nimeni să nu fie deasupra legii. România a semnat aceste principii în 2007, dar aplicarea lor a rămas selectivă. Toate autoritățile ar trebui să acționeze în litera și spiritul legii. În realitate, legea se aplică doar acolo unde nu deranjează cercurile de influență. Restul e negociabil sau amânat.

Ultimele luni au adus o serie de episoade care, puse cap la cap, conturează un atac sistematic asupra statului de drept. Nu avem de-a face cu o rătăcire de moment, ci cu o strategie clară de subminare a instituțiilor, a regulilor, a valorilor pe care ar trebui să le apărăm. Ziua de 18 iunie 2026 a devenit deja un reper negativ: sub privirea președintelui Dan, un guvern cu agendă reformistă a fost demis. Săptămâni întregi s-au făcut eforturi pentru a construi o nouă majoritate, în timp ce societatea s-a rupt între două tabere. Una reformistă, care mai crede în valorile europene, și una conservatoare, cleptocratică, dispusă să sacrifice orice normă pentru a-și păstra privilegiile.

Nu mai putem vorbi de o împărțire clasică stânga-dreapta. Polarizarea actuală e între reformiști și conservatori, între cei care mai cred în reguli și cei care vor să le rescrie după interes. Această fractură traversează partide, alianțe, chiar și vechi prietenii politice. Oameni din partide diferite se regăsesc de aceeași parte a baricadei, în funcție de atitudinea față de statul de drept, nu față de doctrina partidului.

O evoluție gravă este subordonarea justiției față de gruparea conservatoare. Numirile făcute de președintele Dan la vârful unor instituții-cheie, criticate la momentul respectiv de societatea civilă, își arată acum efectele. Consiliul Superior al Magistraturii a emis recent un document prin care condamnă membri ai societății civile și ai partidelor politice pentru simplul fapt că au criticat deciziile justiției. Se inversează raportul: nu justiția trebuie să fie corectă și transparentă, ci cetățenii devin vinovați pentru că pun întrebări.

Dominic Fritz va contesta la CEDO interdicția de a candida până în 2030

Adrian Veștea își anunță candidatura la președinția PNL

Cazul CNA este ilustrativ. Consiliul a retras licența unui post de televiziune, dar decizia a fost suspendată rapid de Curtea de Apel. În alt dosar, Parlamentul și Guvernul au decis transparentizarea cheltuielilor și a patrimoniului RAPPS. Curtea de Apel, condusă de Liana Arsenie, a blocat însă publicarea acestor informații. Potrivit informațiilor din presă, Liana Arsenie ar acționa la ordinele Liei Savonea, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceleași nume, aceleași rețele decizionale, aceleași rezultate previzibile, indiferent de dosar.

În timp ce gruparea conservatoare își consolidează poziția, PNL traversează o criză internă. Conducerea partidului a decis sancționarea membrilor care au deviat de la linia oficială. Contestațiile depuse la Tribunalul Ilfov au fost soluționate în aceeași zi. Rapiditatea cu care instanța a pronunțat suspendarea măsurilor luate de conducerea PNL, prin decizie președințială și nu pe fond, e aproape fără precedent. Instanța nu a evaluat vinovăția sau nevinovăția celor implicați, ci a apreciat că e nevoie de măsuri imediate, ca și cum ar fi fost amenințată siguranța națională. În realitate, era vorba de o dispută internă între fracțiuni ale aceluiași partid.

În acest context, premierul desemnat Adrian Veștea negociază cu reprezentanți ai partidelor extremiste. Faptul că aceste discuții au loc nu mai scandalizează aproape pe nimeni. Președintele Dan, care altădată se declara împotriva oricărei colaborări cu extremiștii și favoriza PSD tocmai pentru a evita astfel de alianțe, acum pare să ignore complet contextul. Majoritatea guvernamentală, dacă va fi formată, se va baza pe sprijinul acestor partide marginale, în condițiile în care PNL, USR și UDMR nu susțin guvernul Veștea.

Disproporția modului în care se aplică legea sare în ochi și la nivel local. Primarul Turzii, Cristian Matei, a fost condamnat pentru că a primit, în patru ani, 10.003 lei sub formă de dividende de la o asociație în care fusese membru cu zece ani înainte să devină primar. Suma, împărțită pe durata respectivă, nu depășește 210 lei pe lună. În același timp, Adrian Veștea, actualul prim-ministru desemnat, pe vremea când era primar în comuna Râșnov a vândut ca persoană privată un teren cu 600.000 de euro către o firmă, care a primit avizul de a construi pe acel teren un resort turistic de la primarul comunei... Adrian Veștea. ANI nu a considerat necesar să deschidă vreo investigație. Diferența de tratament nu poate fi justificată prin subtilități juridice. E vorba de dublu standard, de o justiție care acționează la ordin sau după interese.

Se poate invoca, desigur, că fiecare dosar are particularitățile lui și că magistrații sunt independenți. Dar când aceleași nume apar în dosare diferite, cu rezultate previzibile (vezi cazul Lianei Arsenie și al Liei Savonea), când deciziile rapide favorizează tabăra aflată la putere, când instituțiile ignoră flagrant principiul egalității în fața legii, argumentul independenței devine doar o acoperire convenabilă. Sistemul nu mai funcționează ca arbitru, ci ca instrument de reglare a conturilor între grupuri de putere.

Nici reacția societății civile nu mai este aceea pe care o vedeam acum un deceniu. În alte state europene, o astfel de acumulare de decizii controversate ar fi generat proteste masive. La noi, oboseala, lehamitea și sentimentul de neputință au redus la tăcere vocile critice. Când presa e polarizată și controlează agenda publică după interes, când ONG-urile sunt marginalizate sau demonizate de instituțiile statului, spațiul critic se restrânge până aproape de dispariție.

Cine are de câștigat din această situație? În mod evident, grupările care controlează resursele statului și pot manipula regulile jocului după nevoie. Numirile în justiție, blocarea transparenței, sancționarea rapidă a adversarilor politici, ignorarea incompatibilităților din tabăra proprie, toate acestea creează un climat în care legea nu mai e un reper, ci o armă. Pentru cetățeanul obișnuit, rezultatul e previzibil: neîncredere, retragere din viața publică, sentimentul că totul e aranjat dinainte.

Aș fi nedrept dacă nu aș admite că există și magistrați integri, că există insule de rezistență și dosare rezolvate corect. Dar sistemul, în ansamblu, funcționează din ce în ce mai mult pe bază de rețea, nu de principiu. Iar atunci când regula devine abuzul, iar excepția corectitudinea, statul de drept nu mai există decât pe hârtie.

În teorie, România bifează în continuare toate cerințele europene. Avem instituții, avem legi, avem proceduri. În practică, funcționarea lor e tot mai mult o simulare. Statul de drept a devenit un slogan, nu o garanție. Această ficțiune nu mai poate fi susținută fără consecințe pentru credibilitatea instituțiilor și pentru încrederea cetățenilor în sistemul democratic.