Psiholog: Lectura ficțiunii, cel mai valoros hobby de weekend

Lectura ficțiunii este considerată cel mai valoros hobby de weekend pentru dezvoltarea abilităților cognitive, conform psihologului american Mark Travers, într-un articol pentru revista „Forbes”. Travers argumentează că ierarhia comună care plasează non-ficțiunea deasupra romanelor este greșită, susținând că actul captivant de a citi ficțiune antrenează abilități mentale necesar. „Îți petreci o după-amiază de sâmbătă citind un roman, nu iei notițe și nu câștigi nimic ce ai putea rezuma la muncă luni”, a scris Travers, descriind experiența ca fiind „hobby-ul de weekend numărul unu al minților agere”.

Argumentul care stă la baza conceptului, este credința răspândită că cititul cărților de afaceri, analizele politice sau manualele de auto-îmbunătățire reprezintă un timp bine petrecut, deoarece oferă cunoștințe tangibile sau sfaturi acționabile. În contrast, ficțiunea este adesea considerată o distracție ușoară, mai degrabă decât o preocupare intelectuală serioasă. Travers contestă această noțiune, insistând că lipsa aparentă de productivitate a ficțiunii este tocmai ceea ce o face atât de puternică pentru creșterea cognitivă.

Travers se bazează pe munca cercetătorului cognitiv Keith Oatley, care compară lectura ficțiunii cu utilizarea unui simulator de zbor pentru viața socială. Analogia sugerează că petrecerea orelor în mintea unui personaj fictiv le permite cititorilor să exerseze raționamentul social complex într-un mediu fără riscuri. „Ficțiunea funcționează ca un simulator de zbor pentru viața socială”, a scris Travers, referindu-se la metafora influentă a lui Oatley.

Conceptul psihologic central al argumentului lui Travers este cunoscut sub numele de Teoria Minții, uneori numit mentalizare. Aceasta este abilitatea de a deduce ce crede, dorește sau știe o altă persoană, mai ales când acele credințe sau dorințe diferă de ale propriei persoane. Travers explică faptul că exersarea acestei abilități este importantă în interacțiunile cotidiene, de la detectarea momentului în care un coleg a fost de acord cu ceva cu reținere, până la observarea când un prieten care insistă că este bine ar putea de fapt să-și dorească să fie întrebat din nou.

Romanele, potrivit lui Travers, sunt deosebit de potrivite pentru a perfecționa Teoria Minții. Cititorii trebuie să urmărească constant ce știe fiecare personaj despre propria situație, ce cred greșit ceilalți și ce înțelege doar cititorul. Acest jonglaj mental este rar cerut de non-ficțiune, care de obicei prezintă informații direct, mai degrabă decât să solicite cititorului să deducă motive sau cunoștințe ascunse.

Totuși, Travers avertizează că beneficiile lecturii ficțiunii nu pot fi forțate. Când cititorii abordează un roman căutând perspective practice sau cu scopul de a extrage lecții pentru a le aplica în altă parte, efectul cognitiv este diminuat. „Utilitatea citirii romanelor dispare când încerci să o forțezi”, a avertizat Travers. El susține că cititul „pentru a fi citit” sau cu gândul de a extrage valoare pune cititorul într-o stare mentală de bază diferită decât cititul pentru cufundare.

Această stare captivantă este cunoscută în cercetarea psihologică drept „transportare”, senzația de a părăsi împrejurimile și de a deveni absorbit în lumea ficțională. Psihologii Melanie Green și Markus Appel, într-un capitol din 2024 pentru „Advances in Experimental Social Psychology”, descriu transportarea ca fiind compusă din trei elemente: atenție cognitivă (urmărirea personajelor și a intrigii), angajament emoțional (răspunsul la personaje ca și cum ar fi reale) și imaginație mentală (vizualizarea decorurilor și atmosferei). Cu cât aceste trei factori se aliniază mai mult, cu atât o poveste poate influența mai mult cititorul, conform sintezei literaturii realizate de Green și Appel.

Travers subliniază că transportarea nu este o stare fixă care poate fi activată la voință. „Starea este fragilă”, a scris el. „Nu supraviețuiește arătând pasaje, având un scop de lectură sau chiar gândului că ceea ce citești ar putea fi util cândva.” Transportarea, explică el, fluctuează de la un moment la altul, intensificându-se în scenele tensionate și prăbușindu-se în prezența distragerilor.

Senatul României aprobă eliminarea examenului suplimentar de admitere la liceu

Simion vrea recunoaștere, nu etichete: AUR, între izolare și târguială politică

Distincția dintre cititul pentru plăcere versus cititul pentru utilitate este importantă. Travers indică cercetări care sugerează că bucuria de a gândi de dragul gândirii, mai degrabă decât cantitatea de gândire, se corelează cu o satisfacție mai mare în viață, mai puțină anxietate și mai multă creștere ă. El citează o meta-analiză publicată în jurnalul „Motivation and Emotion”, în care psihologul Verity Lua și colegii săi au examinat 108 studii pe 52 de eșantioane, totalizând aproape 38.000 de participanți. Analiza a constatat că persoanele cu o „nevoie mare de cogniție”, cei care se bucură să gândească de dragul gândirii, raportează o stare de bine și o creștere ă mai mare. Travers extinde această concluzie la lectura de ficțiune: „Absența unui scop clar nu este un defect al acestui hobby. Este, de fapt, fundamentul său.”

În ciuda acestor beneficii cognitive, Travers este atent să nu exagereze efectele ficțiunii. Credința populară că citirea unui singur roman poate face pe cineva măsurabil mai empatic nu rezistă bine sub scrutiniul științific. Travers face referire la o meta-analiză din 2024 publicată în „Journal of Experimental Psychology: General” de psihologul german Lena Wimmer și echipa sa, care au revizuit 70 de experimente și 114 studii corelaționale. Ei au constatat că efectul cauzal al unei singure sesiuni de citire a ficțiunii asupra cogniției sociale este mic, dar fiabil, cel mai evident în empatie și luarea de perspectivă, mai degrabă decât într-un impuls cognitiv larg.

Efectul este mai pronunțat la cititorii obișnuiți. Conform aceleași cercetări, cei care citesc constant ficțiune de-a lungul timpului arată o asociere mult mai puternică cu măsurile de cogniție socială. O revizuire separată condusă de Raymond Mar la Universitatea York din Toronto, publicată în 2026 în „Current Opinion in Psychology”, a ajuns la o concluzie similară: cititorii frecvenți de ficțiune prezintă o legătură mai puternică între obiceiurile de lectură și înțelegerea socială.

Argumentul lui Travers contestă înțelepciunea predominantă că timpul liber de weekend ar trebui petrecut cu activități cu rezultate clare și productive. El susține că absorbția neconstrânsă, fără scop, într-o lume ficțională oferă un tip de antrenament cognitiv care este atât subtil, cât și profund. Cheia, potrivit lui Travers, este să citești fără presiunea de a extrage lecții sau de a justifica timpul petrecut, pur și simplu pentru experiența în sine.

Cercetările citate de Travers indică faptul că actul de a citi ficțiune este cel mai benefic atunci când este abordat ca un scop în sine. Starea fragilă de transportare, exercițiul Teoriei Minții și bucuria de a gândi de dragul gândirii depind toate de renunțarea la motivele utilitare. Această perspectivă contrastează cu tendința actuală de auto-optimizare, unde fiecare activitate este măsurată prin productivitatea sau beneficiul său direct.

Pentru cei care se simt vinovați că își petrec ore întregi cu un roman în loc de o carte de auto-ajutor, mesajul lui Travers este clar: lipsa aparentă de productivitate nu este doar acceptabilă, ci necesară pentru ca beneficiile cognitive să apară. Ficțiunea oferă o oportunitate unică de a exersa înțelegerea altora, de a imagina perspective alternative și de a experimenta angajamentul emoțional fără consecințe reale.

Implicațiile se extind dincolo de bunăstarea individuală. Într-o eră în care empatia și luarea de perspectivă sunt tot mai apreciate în locuri de muncă și comunități, antrenamentul subtil oferit de ficțiune poate avea impacturi sociale mai largi. Totuși, așa cum Travers și cercetătorii pe care îi citează fac clar, aceste efecte sunt graduale și cumulative, nu rezultatul unei singure sesiuni de lectură.

Ultimul cuvânt al lui Travers este unul de optimism măsurat. Deși citirea unui roman nu va transforma instantaneu abilitățile sociale ale unei persoane sau nu o va face un om mai bun, obiceiul de a citi ficțiune pe termen lung este asociat cu îmbunătățiri, chiar dacă modeste, în empatie și raționament social. Actul de a citi pentru plăcere, fără motive ulterioare, rămâne o recompensă în sine.