Fritz nu a dat undă verde: ce înseamnă cu adevărat semnătura pe un PUZ
Articolul explică faptul că semnătura lui Dominic Fritz pe un referat de aprobare pentru un PUZ nu înseamnă acordul său personal pentru proiect, ci doar atestă parcurgerea procedurilor legale. Documentația era deja finalizată din mandatul anterior, iar primarul nu poate refuza introducerea pe ordinea de zi. Se discută și despre posibile conflicte de interese, clarificând că arhitectul nu era beneficiar.
Haideți să clarificăm acuzațiile cum că Dominic Fritz ar fi „aprobat" un plan urbanistic pentru cineva apropiat sau pentru cineva care i-a finanțat campania. De fiecare dată, dosarul se reduce la un singur act: Referatul de Aprobare, documentul pe care primarul îl semnează pentru ca o documentație de urbanism, după ce a trecut de toate filtrele tehnice și legale, să poată fi dezbătută și votată în consiliul local. Teza e clară: semnătura pe acest referat nu este o aprobare în sensul de „mi-am dat acordul personal", ci o formalitate administrativă. Primarul atestă că documentația a parcurs întreg traseul legal și poate fi pusă pe ordinea de zi spre aprobarea consilierilor.
În cazul concret al lui Fritz, documentația era finalizată din perioada mandatului lui Nicolae Robu. Ultimul aviz, cel al arhitectului șef, fusese deja emis. Fritz nu a făcut decât să semneze că dosarul poate intra în dezbaterea consiliului local, așa cum îi cere funcția. Nu a dat undă verde construcției. Nici nu a validat proiectul ca atare. Practic, a respectat procedura pe care orice primar e obligat să o urmeze.
Se ridică însă o întrebare firească: există totuși un conflict de interese dacă arhitectul care a realizat documentația de urbanism i-a împrumutat bani lui Fritz în campanie, chiar dacă suma a fost restituită integral după alegeri?
Aici, trebuie clarificat un aspect uitat adesea. Arhitectul nu era nici proprietarul terenului, nici beneficiarul proiectului, nici cel care a plătit documentația. Era doar proiectantul, deja remunerat de către adevăratul beneficiar, la momentul semnării proiectului de urbanism. Relația contractuală dintre arhitect și beneficiar se încheiase cu mult înainte ca dosarul să ajungă pe masa consiliului local.
Când un PUZ ajunge pe ordinea de zi a consiliului local, nu mai există un beneficiar privat în sensul strict al termenului. Beneficiarul devine orașul. Regulamentul de urbanism prevăzut de PUZ, odată votat de consiliu, intră în vigoare ca lege locală. Legea nu are beneficiar privat, ci se aplică tuturor. Aceasta este logica după care funcționează administrația urbanistică în România, nu doar la Timișoara.
Sigur, unii vor argumenta că orice legătură financiară, oricât de veche sau formal încheiată, ridică suspiciuni. E drept, transparența cere ca orice potențială incompatibilitate să fie discutată deschis. Dar, dacă urmăm firul documentelor, nu există nicio dovadă că Fritz ar fi favorizat pe cineva. Faptul că suma împrumutată a fost returnată, că arhitectul nu mai avea nicio relație contractuală cu beneficiarul și că toate avizele erau deja obținute înainte de semnătura primarului, arată că nu putem vorbi despre trafic de influență sau despre un avantaj acordat pe filieră personală.
Un alt aspect ignorat în polemicile publice este că doar primarul are dreptul legal de a introduce pe ordinea de zi a consiliului local documentații de urbanism. Dacă ar refuza să semneze, ar bloca funcționarea instituției și drepturile legale ale cetățenilor. Nu e un gest de voință politică, ci o obligație procedurală.
Orice abuz de semnătură, fie punerea pe ordinea de zi a unor documentații incomplete, fie refuzul de a supune la vot dosare conforme, ar fi imediat sancționat, fie de prefect, fie în instanță.
Recunosc, există tentația de a vedea peste tot interese obscure și rețele de influență, mai ales după zeci de ani în care administrația locală a funcționat pe bază de relații personale. Dar, în acest caz, documentul semnat de Fritz nu dovedește o încălcare a legii sau o favorizare. Doar respectarea unei proceduri pe care orice primar trebuie să o urmeze, indiferent de cine a conceput proiectul sau a dat banii pentru campanie.
Cine câștigă, de fapt, din această confuzie? În primul rând, rivalii politici care speculează orice legătură, oricât de indirectă, pentru a sugera corupție acolo unde nu e. În al doilea rând, publicul care ajunge să nu mai distingă între o semnătură administrativă și una de decizie finală. Orașul pierde, pentru că suspiciunea generalizată blochează orice discuție rațională despre cum ar trebui să funcționeze urbanismul.
Asta nu înseamnă că orice semnătură pe un referat de aprobare e irelevantă sau că e imposibilă o incompatibilitate reală. Dar, în cazul de față, documentele și procedurile spun o poveste mult mai banală decât cea din discursul acuzator. Și, uneori, banalitatea birocrației e chiar dovada că nu s-a încercat nimic pe sub masă.
Comentarii
Fii primul care comentează.
